Sunt putine lucruri la care tanjesc mai mult decat la Japonia. Mai ales ca azi Andreea imi povestea cat de frumos e acum in Washington D.C. de Cherry Blossom Day. Nimic nu se compara cu ciresii japonezi. Cautarile pozei perfecte care sa reflecte puritatea florii de cires au inceput mai demult, datorita capitolului "Hana no En" din "Povestea lui Genji" (o sa caut pasajul si o sa-l postez in curand). Pentru o floare de cires as fi in stare sa merg la "capatul lumii", sa invat aproximativ 14.000 de caractere si sa traiesc in mijlocul unui iures permanent (ma refer la Tokyo, care ma atrage si ma ingrozeste in acelasi timp). Si sa indur 3 cutremure in medie pe zi (de intensitate redusa). Si sa ma imboscanez iarna, cand temperaturile scad sub limita suportabilului. Insa cu atat ar fi mai placuta experienta...
Daca ar citi Maa aceste randuri, cred ca s-ar sui in masina si in 2 ore ar suna la interfon, si m-ar trage serios de urechi. E prea departe! I mean, come on, as putea sa visez la un loc mai indepartat decat Japonia? As putea sa gasesc un motiv mai ciudat decat un copacel banal care infloreste pentru cateva zile, cazand apoi in anonimat pentru alte 11 luni? Totusi, voi face asta cu prima ocazie. Iar pana atunci voi continua sa ma pierd intr-o ceasca de ceai in noptile cu luna plina, voi manca cu betisoarele de la Maa si voi purta kimono-ul albastru. A... si voi continua sa scriu despre iubirea mea pentru Tara Soarelui Rasare.
No comments:
Post a Comment